Profu e complet speriat de bombe, habar n-are ce vorbește, are un început de jumate de chelie, ochii mari, bulbucați și cearcăne pronunțate. Vrea să ne facă să credem că s-ar putea să vrem mai degrabă să mâncăm un BigMac în plus decât să dormim, doar de dragul costului de oportunitate.

Linia bugetului… aaa, da! Constrângerea bugetară!

Ridică din sprâncene mirat și i se încrețește fruntea. Zice din când în când ”Heh?!” să se asigure că noi înțelegem.

Ce schimbare, ce dramatizare, ce diferență! Ce păcat! Îmi plăcea celălalt prof, chiar dacă au aceeași înălțime.

Treizeci și cinci

Posted: 24/09/2012 in Numărătoarea

Știi vârsta unui om dacă îl observi purtându-și pantofii.

[Când ajungi să citești asta după doar 2 săptămâni și realizezi că ai depășit momentul mai mult decât omenește posibil, îți vezi speranța ținând o hartă în mână, căutându-te. Altfel n-aș fi putut suporta gândul de a scrie.]

Zerozeropaișpe

Încep să-mi descopăr ipocrizia și incapacitatea de a crea o legătură oricât de puțin trainică cu oamenii normali.

Număr zilele și din trei în zece, cam așa, are loc un eveniment nou care mă conduce spre concluzii existențial defavorabile. La mine toate au o cauză ascunsă, niciodată suficientă, niciodată completă sau potrivită pentru a fi omenește expusă celui ce suportă efectul.
Și n-ar fi prima dată când admit că mă alimentez cu tichete cadou din suferințele altcuiva. Nici prima dată când sar în ajutor fiindcă îmi place să-i văd muribunzi. Dar sunt ipocrită fiindcă niciodată nu-mi dau seama cum sfârșesc prin a le face măcar șaizeci-la-sută bine și rămân iar tristă și capricioasă. Nu-mi dau seama cât de mult îmi place spontaneitatea și cât de tare mă deranjează să fiu scoasă din ale mele. Nici nu știu limita dintre a-i face de râs pe alții  în mod deliberat și a mă scuza să plec de lângă unii care ce mi-ar face mie asta. Nici nu văd unde am nevoie de formă și unde am nevoie de fond; cât e liceu și cât e facultate.

Poate că până la urmă asta e starea unui om normal pe cale de dispariție care, specific, își acordă prea mult credit.

Pijamalele vin de acasă, miros a balsam de rufe, arăți dubios când le miroși după ce le-ai îmbrăcat întâia oară, dar e justificat. Și se duc în plasa cu rufe murdare, rufe-de-spălat. Nicidecum n-are să-ți fie bine mai mult de trei zile acasă. Ai tăi descoperă că faci lucruri pe care ei niciodată nu s-ar fi așteptat să le faci pentru că ți-au dat o educație și tu te îngrași peste limită când ai impresia că poți slăbi mai încolo atât cât îți poftește stomacul, după placul inimii înșelătoare și după disprețul corpului tău veșnic obosit.

Și nu mai ai pijamale de schimb, că stai temporar în București și te întorci din parc după o zi ploioasă în care ți-ai văzut ignoranța cu ochii și te izbește gândul că toate astea s-ar fi terminat acum cel puțin 12 ani dacă nu jeleau alții după tine.

Zerozerotreizeci[șitrei]

Treizeci și patru

Posted: 04/05/2012 in Numărătoarea

Nu vorbi la telefon în vitrina magazinului!

Jumătate dintr-un curs

Posted: 25/04/2012 in PA

Tipul suplinitorului de care fugi când îl vezi la catedră. O femeie obosită ce pare întotdeauna plânsă din cauza ochilor de un verde transparent și umed, puși deloc în evidență de roz-violetul pe care îl poartă. Până și vocea-i e tărăgănată, moale, plângândă. Buze pline, piele cu pori deschiși, palidă. Păr drept, sârmos, probabil cândva creț, azi ucis cu placa. Poartă la gât un nod multicolor dintr-o eșarfă scumpă. Șuieră ț-urile și ș-urile.

O mamă singură cu cizme și fusta mult prea lungă.

Treizeci și trei

Posted: 24/04/2012 in Numărătoarea

Nu te feri de ploaie cu ziarul în cap dacă nu vrei ca tot biroul să-ți citească-n frunte presa.

Treizeci și doi

Posted: 18/03/2012 in Numărătoarea

…ziua aia când aștepți rezultatul și vrei să-l vezi tu primul, nu să-l afli de la altcineva. Mă bântuie…

Treizeci și unu

Posted: 04/03/2012 in Numărătoarea

Nu are rost să-ți faci semn pe mână iarna, că porți mănuși.

Profu’ arată ca Ceaușescu. Dar pare de treabă. Vorbește mult, rar, își caută cuvintele. Are nevoie de o îmbrățișare. Vorbește despre materia lui compătimind-o. Pare un preot ce ține predici la sfârșitul slujbei. Credea el că la București o să fie ”dreptatea pe pământ”. E în vârstă. A făcut și Facultatea de Drept, el voia dreptate. A fost la chioșc să întrebe dacă mai au cartea. ”Da!” ”Și mai aduceți?” ”Da!” Așa că ne putem duce să o cumpărăm. E nostalgic. Cred că o să iasă la pensie curând. A zis la un moment dat că i se apropie de sfârșit cariera și că acum e un pic diferit. Probabil a început să dea note mai mari. ”Va fi mai bine pentru noi, pentru țară, pentru oameni.”

E prea liniște

în nopți de iarnă rece

pe balconul ud.